Despre prietenie

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide cu tot.Exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la ţine să ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e,sinceritatea ta nu se verifică prin ţine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la ţine să spui. Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligenţă, în timp ce ea nu e nici una nici altă, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importantă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu eşti sincer, eşti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunică, faţă de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem că lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne da această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, că altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţă. În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în ţine.Eşti iubit nu pentru ţine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifică, contrazice sau afirmă în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel.Majoritatea persoanelor nu îşi iubesc semenii pt ceea ce sunt ci pt ceea ce pot oferi...:-j cam aiurea :| însă ăştia sunt oamenii din ziua de azi...se gândesc numai să le fie lor bn :-j poate acest subiect ar trebuii să dea de gând ,ultor persoane care îl citesc....să reflecte puţin asupra atitudinii pe care o au faţă de ceilalţi şi faţă de ei însăşi :) Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin "libertate" înţeleg sumă posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimbă, de a se modifică, de a se compromite.Pt unii o prietenii adevărată înseamnă a stă cu persoană respectivă 25 din 24 dak se poate ....unii nu înţeleg k fiecare are nevoie şi de libertatea lui de a se manifestă şi de aş trăii viaţă...:-j şi dak intr-o zi nu te întâlneşti cu your besf friend nu înseamnă k îl eviţi ci pur şi simplu ai nevoie să fc şi alte lucruri pe care cu ea/el nu le fc...:) Câteodată eşti tolerat,această e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: tolerantă. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu ţine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce le place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei.Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajută pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu "sinceritatea" ta nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încalcă libertatea, a nu-l judecă din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe ţine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze că să ajungă un om.Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărată sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat:că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă.